Agnes Mattis-Teutsch

În lucrările recente, din 2022–2026, am ieșit treptat din structura strictă a grilei și am lăsat pictura să se deschidă către construcții mai libere, suprafețe stratificate și teritorii care seamănă cu hărți onirice. Unele compoziții pot fi citite ca peisaje văzute de sus, orașe inventate, labirinturi interioare sau fragmente de lumi aflate încă în formare. În Maze, de exemplu, blocurile de culoare și traseele întrerupte construiesc o cartografie a dezorientării, fără o singură intrare sau ieșire.

Lucrez cu acrilic și mixed media, alternând zone fluide cu acumulări dense, transparențe, texturi tactile, accente metalice și intervenții gestuale. Formele geometrice nu mai funcționează doar ca limite: se transformă în insule, celule, noduri, nuclee și constelații. Uneori par fragmente ale unei hărți reale, alteori ale unei geografii inventate în vis, în care memoria, intuiția și accidentul construiesc împreună imaginea.

Mă interesează relația dintre forme care se apropie fără să se confunde. În Duet, două energii vizuale rămân distincte, dar se ating, se resping și se completează, asemenea unor voci care își păstrează timbrul într-o compoziție comună. În alte lucrări, cercurile, blocurile cromatice și intersecțiile devin noduri de memorie sau puncte de trecere între trecut și prezent, între spațiul interior și peisajul imaginar.

Perioada recentă nu urmărește un singur vocabular formal. Ea se mișcă între ordine și haos, geometrie și gest, densitate și respirație, control și accident. Pentru mine, aceste lucrări sunt mai degrabă cartografii emoționale decât reprezentări: spații instabile, construite și reconstruite, în care privitorul poate intra cu propria memorie și își poate găsi propriul traseu.

Seria COVID Works reunește lucrările din 2019–2021, o perioadă în care eram în doliu după pierderea unei persoane foarte iubite, iar durerea personală s-a suprapus peste izolarea colectivă a pandemiei. Lumea exterioară s-a închis aproape brusc, iar atelierul a devenit în același timp refugiu, spațiu de confruntare cu suferința și singurul loc în care puteam transforma ceea ce trăiam într-o formă vizibilă.

Grilele, liniile verticale și rețelele au apărut repetitiv, ca ferestre, ziduri, gratii sau planuri ale unor orașe închise. Liniile care curg sunt pentru mine și lacrimi: urme ale durerii, ale timpului și ale încercării de a păstra legătura cu lumea. În lucrări precum Purple Rain, lacrima devine ritm cromatic; în altele, rețeaua se fracturează, se estompează și se reconstruiește, asemenea unei ordini interioare care încearcă să reziste.

Aceste lucrări pot fi privite din două poziții simultan. Uneori simt că sunt în interiorul gratiilor, în spatele rețelei, căutând o ieșire dintr-un spațiu devenit prea îngust. Alteori aceeași imagine poate fi privită din afară, ca și cum aș observa de la distanță o cameră închisă, un corp sau o stare din care încerc să mă desprind. Tocmai această ambiguitate — a fi captiv și observator în același timp — dă seriei tensiunea ei: dorința de a evada, dar și nevoia de a înțelege ceea ce se întâmplă în interior.

Am lucrat în straturi, acoperind și redeschizând suprafața, așa cum memoria ascunde și readuce anumite imagini. Gestul repetitiv a devenit disciplină, ritm și o formă de rezistență. COVID Works nu este doar o serie despre pandemie, ci jurnalul unei supraviețuiri emoționale: o încercare de a transforma doliul, izolarea, lacrimile și sentimentul de captivitate, strat după strat, într-o imagine care poate din nou să respire.

Lucrările anterioare surprind o perioadă de căutare și experiment în care am trecut mai liber între abstracție, peisaj, figură și simbol. Am testat forme organice, compoziții decorative, suprafețe texturate și narațiuni vizuale mai directe, înainte ca grila și rețeaua să devină elemente dominante în practica mea.

În această etapă, dialogul cu moștenirea familiei este mai vizibil. Am revenit uneori la idei, ritmuri, figuri și moduri de simplificare întâlnite în lucrările străbunicului meu, Hans Mattis-Teutsch, și ale bunicului meu, fără a le copia, ci folosindu-le ca punct de pornire pentru propriile variații. Lucrări precum Togetherness, Yellow Landscape sau The Garden of Oblivion păstrează această relație dintre memorie de familie și limbaj personal.

O parte importantă a acestor lucrări a fost prezentată în expoziția „Eternitatea modernității – patru generații din familia Mattis-Teutsch”, deschisă în 2018 la Muzeul de Artă Timișoara. Acolo, propriile mele lucrări au intrat direct în dialog cu generațiile anterioare ale familiei, făcând vizibile atât continuitățile, cât și diferențele dintre noi.

În lucrările timpurii, simbolul are adesea rol narativ. Trilogia Love Story, de exemplu, construiește o poveste despre apropiere, tensiune și relație prin forme simplificate și gesturi aproape arhetipale. Privite astăzi, aceste lucrări sunt o arhivă a etapelor prin care am trecut înainte de a ajunge la limbajul abstract și stratificat al perioadei recente.

În colaj, cuvintele și imaginile găsite devin urme ale prezentului: fragmente de presă, facturi, corpuri, priviri și formule sociale rupte din context. Nu le folosesc pentru a explica lumea, ci pentru a-i păstra contradicțiile. Memoria, apartenența, vulnerabilitatea și transformarea revin aici printr-un limbaj mai direct, construit din fragmente reale.

Cele două mini-colaje din 2026 funcționează împreună ca un diptic despre lumea pe care o locuim. Primul pornește de la ideea de „acasă” și de la felul în care clima, costurile, timpul și nesiguranța intră în spațiul domestic; al doilea mută privirea spre oameni, spre ochii care observă, judecă și sunt judecați. Împreună, lucrările întreabă unde mai putem locui și cine devenim în spațiul pe care noi înșine l-am construit.